AcasăDespre mineGhidul doctoranduluiDoctoranziAlumnusTeza meaContact

Acest ghid îți poate fi un punct de orientare înainte de admiterea la doctorat și pe parcursul studiilor. Discuțiile față în față vor fi, desigur, mult mai relevante, dar până atunci îți poți face o idee despre profilul meu academic citind teza mea de abilitare, scrisă exact în acest scop.

Cauți diploma de doctor doar pentru a avansa mai repede profesional?

Atunci nu e locul potrivit pentru tine. Mentoratul meu este dedicat formării unei cariere în cercetare, iar ocuparea unui loc — din cele cel mult opt disponibile în total, pentru toți doctoranzii activi — doar din interes personal nu este corectă față de cei care urmăresc acest obiectiv pe termen lung.

Te pasionează natura și te gândești la un doctorat?

Este un bun punct de pornire, dar nu este suficient. Pasiunea pentru natură și cercetarea se pot completa reciproc, însă una nu o poate înlocui pe cealaltă. Cercetarea presupune mai multe etape, iar deplasarea pe teren este, cel mult, o componentă legată de colectarea datelor. Dacă vezi teza de doctorat doar ca pe o activitate în aer liber, e momentul să îți reconsideri intențiile. Există numeroase modalități de a transforma pasiunea pentru natură într-o carieră de succes, fără a urma neapărat un doctorat.

Ai simț al observației și gândești științific?

Dacă identifici adesea "veriga lipsă" și abordezi problemele cu atenție meticuloasă, dacă vezi eșecul ca pe o provocare și înțelegi principiile care guvernează lumea vie — atunci iată pașii de urmat.

Pașii de urmat

1
Gândește pe termen lung. Școala Doctorală este doar începutul — gândește-te deja la pasul următor, postdoctoratul.
2
Alege-ți îndrumătorul cu grijă. Studiază-i profilul academic. Nu te aștepta ca tema de cercetare să îți fie oferită — proiectează-ți propriul proiect. Dacă nu ai mai scris niciodată un proiect, descarcă template-ul PIC.
3
Construiește experiență relevantă. Ideal, finalizează un master orientat pe cercetare și obține experiență în colectarea, analiza și interpretarea datelor. Această experiență devine credibilă doar când este materializată în publicații științifice.
4
Verifică alinierea proiectului. Dacă tema ta se potrivește profilului meu academic, contactează-mă imediat. Vom rafina împreună proiectul tău. Găsești și tutorialul academic complet aici.
5
Îndeplinește cerința de limbă. Atât teza cât și publicațiile vor fi în engleză — ai nevoie de minimum nivelul B2 (cu certificat).
6
Pregătește-te pentru admitere. Intrarea la Școala Doctorală de Științe Exacte și Științele Naturii se face prin concurs: test de cunoștințe + prezentarea PIC. Teme pentru test: (i) specii native de raci din România și Europa, (ii) specii invazive din România și Europa, (iii) principalele amenințări globale la adresa racilor nativi. Un bun punct de pornire: crayfish.ro.
Teme propuse pentru concursul din acest an
(i)Evoluția racilor în contextul ecologiei spațiale (loc cu bursă)
(ii)Informatică a biodiversității și conservare bazată pe date
(iii)Procese eco-comportamentale și adaptări la raci

Odată începute studiile doctorale, activitatea ta se va concentra pe PIC-ul agreat, ipotezele de testat și producerea de articole științifice. Sunt deschis la supervizare la distanță (în cadrul regulamentului Școlii Doctorale), dar vei avea nevoie de un proiect excepțional de solid pentru a mă convinge că îți poți atinge obiectivele. Toate tezele pe care le coordonez sunt scrise în engleză și publicate integral atât în ProQuest Digital Collection cât și pe pagina dedicată a Ministerului Educației și Cercetării. Recomand formatul cumulativ (bazat pe articole) — o compilare a articolelor publicate împreună pe parcursul doctoratului.

Dacă tema ta se potrivește profilului meu, contactează-mă imediat.